Alex Furman este unul dintre cele mai ȋndrăgite personaje care au făcut istorie pe scena de la “Românii au talent”. La 14 ani s-a mutat singur, a studiat design vestimentar, a făcut armata în Israel, a lucrat în securitate în Anglia, iar acum este artist tatuator. Iar noi ne mândrim cu faptul că Alex a ales ca Vitan Estates să fie acel loc special pe care ȋl consideră cu adevărat “acasă” de o bună perioadă de timp ȋncoace. Şi pentru că Alex ne-a devenit şi un prieten drag, l-am abordat cu rugămintea de a ne răspunde la câteva ȋntrebări.
Vitan Estates: Alex, mulţumim ȋncă o dată pentru că ai acceptat să ne acorzi acest mini-interviu. Povesteai ȋntr-o emisiune că de-a lungul vieţii ai avut parte și de oameni care nu ţi-au făcut doar bine, dar tu continui să crezi ca toţi pot fi buni, Ce calităţi ar trebui să aibă cineva pe care să ȋl poţi numi cu adevărat “prieten”?
Alex Furman: Prietenii nu mi-i aleg neapărat conştient de calităţile pe care le au, dar am observat că zicala “cine se aseamănă, se adună” e cât se poate de reală. Îmi place să am ȋn jurul meu oameni cu aceleaşi interese, cu care pot şi să mă simt bine, dar care să fie totuşi la fel de motivaţi să facă chestii mișto. Îmi place că ne ajutăm unii pe alții să fim productivi ȋn carierele noastre.
VE: Ca să atingem şi un subiect de interes pentru noi, spune-ne cum ai ajuns să alegi Vitan Estates, ce te-a atras la noi?
AF: Am venit la Vitan Estates din mai multe motive. Unul dintre ele ar fi faptul că e un complex nou și am alt vibe aici comparativ cu blocurile vechi. Un alt mare avantaj e că lunar fac o singură plată, și nu sunt destul de responsabil să plătesc separat apa, gazul, chiria etc. Aici, cu o singură plată care le include pe toate, e mult mai eficient. La fel și internetul, fiind inclus ȋn preţul chiriei. Şi un al treilea motiv ar fi, evident, locația. Super aproape de metrou, centru, magazine de proximitate, trei Mall-uri.
VE: Ai pentru noi o povestioară interesantă, iesită din comun, emoţionantă sau amuzantă petrecută aici, la Vitan Estates?
AF: Aici, la Vitan Estates au avut loc și nişte momente de neuitat. Una dintre cele mai frumoase amintiri a fost atunci când am urcat pe terasa blocului vara aceasta, și acolo erau toţi prietenii mei care mi au organizat o petrecere surpriză de ziua mea. Erau beculeţe, pături, muzică, băuturi, snacksuri, şi a fost seara perfectă cu oamenii perfecţi pentru mine.
VE: Sentimental vorbind există cineva ȋn viaţa ta ȋn prezent?
AF: Dacă înţeleg corect întrebarea ta, răspunsul e Da. Chiar recent s-a mutat prietena mea cu mine, aici la Vitan Estates.
VE: Şi o ultimă ȋntrebare: dacă ar fi să recomanzi complexul Vitan Estates ȋntr-o singură frază, care ar fi aceea?
AF: Recomand Vitan Estates pentru că, din punctul meu de vedere, e un loc pentru tineri productivi. E curat, stress free, liniştit, dar și fun, și nu mi aş putea dori mai mult de la o locuinţă!